Înălțarea - Ispasul =17.05.2018

In jos

Înălțarea - Ispasul =17.05.2018

Mesaj  Dacul din Lakhma la data de Vin 18 Mai 2018 - 20:56

1 >17.05.2018
-Azi este A 17-A Zi A Lunii Mai,
Luna MaiYanaNis / Wesakha la Shiva,
Dar și Luna Pelinului,
Luna Puterilor Lui Ianus, Iunona,
Ares, Marte, Gebeleizis și Mercur-AKacet, Innana, Babar,
Uran cu ZeaRAnkhSis, Artemis și Trinitatea-TriMurti dinspre Shiva,
formată din Buddha / Siddharta / Vishnu.
>În toată luna Mai, se pune Pelin în vin, la uși, la porți sau la icoane,
Să Fim Ocrotiți De Boli și Necazuri Mari,
până în luna Mai din anul următor.
-Azi este A 40-A Zi A Paștilor - A Învierii,
Ziua Înălțării - Ziua Ispasului,
Ziua Care Deschide Seria Sărbătorilor Harului Preoților Soarelui,
Prin Care Trece Puterea și Harul Mirului Sfânt Al Duhului Sfânt
Prin Care Primesc, Înnoită, Puterea Harului și Puterea Binecuvântării,
Prin Puterea Vie A Duhului Sfânt, Primită În Ei.
-Azi A Început și Ritualul HaOma MahaGanaPatiYaya,
Ritualul Înnoitor Al HaOmei Pentru Calea Zeilor, Calea Nemuritorilor,
Dar și Un Ritual De Purificare Condus De Fiul Lui Shiva și Al Lui ParVati,
Ganesha-GanaPati, Cel Care Duce și Poartă De La Shiva Energia Vieții,
Dar și Energia Creatoare și Energia Distrugătoare,
În Toți Cei Care Trec Prin HaOma.
-Azi Se Încheie Ritualul Pentru Anul Nou Al Soarelui Înnoit,
Ritualul Mesha ShankRantiYaya ShankRamaNam,
Sărbătoarea Anului Nou În Care Tot Ce Urmează Să Rodească
Primește Puterea Înnoită A Soarelui, Ritual care A Ținut 10+31 De Zile.
-Shiva ne-a spus că,
Anul Nou Al Soarelui Este Un Timp Pentru
Binecuvântarea Unor Începuturi Noi, pentru că, În Această Zi, și Zeul Brahma,
Zeu Creator Al Lumii, și-a Început Crearea.
-Azi este Ultima Zi A Ritualului Puterii Lui Horus,
Ritual Care S-a Desfășuarat În 5 Serii De Câte 6 Zile.
-Azi este A 3-A Zi
A Ritualului De 10 Zile Pentru Nașterea și Moartea Zeului Buddha,
Ritualul Buddha Purnima WeSakha JayantiYana ShanKRanti,
-Azi este A 6-A Zi A Ritualului ArpoReto ManiPytha,
Ritual Ascuns Al Ființei, Care Se Împlinește În Fiecare Dintre Noi,
În Labirintul și Pe Altarul ManiPytha Al Lui Shiva,
IshtaDevata și AvaLoKiteShwara.
2 >17.05.2018
-Azi este și A 6-A Zi A Primei Serii De 7 Zile,
A Ritualului Kabirilor condus de Seth și Anubis,
împreună cu Cei 12 Kabiri Ai Lor, Timp De 21+3 Zile (p.pe 4/5 Iunie).
-Azi este A 9-A Zi A Ritualului PHarTaAnAnkhPHarTerAmini,
Unul Dintre Cele Mai Puternice Ritualuri KoYakha Din Această Perioadă,
Ritual De Binecuvântare A Puterii Voinței Harului Dumnezeiesc
Unit În Voința Puterii Inimii.
-Azi este A 11-A Zi A Ritualurilor KhoYakha,
așa cum sunt numite Toate Ritualurile Din Luna Mai, Până La Rusalii,
Ritualuri Care Se Fac Pe Altarul, Dar și Pentru Puterea Altarului Nevăzut
Al Soarelui Inimii Fiecăruia Dintre Fiii și Preoții Soarelui.
-Azi A Început Cea De A 3-A Serie De 7 Zile
A Ritualului AnDjety PerVabet DeheNet ImenTet,
Un Ritual De Purificare De 7+7+7+3 Zile (p.pe 26/27 Mai),
Pentru Deschiderea și Reânsuflețirea Ochilor Din Cerul Ascuns, Adânc,
Al Inimii Fiecăruia, Dar și În Cerurile De Jos Ale Ființei.
-Azi este A 19-A Zi În Care, Până La Rusalii, Se Deschide, Se Reânsuflețește,
Se Înnoiește și Coboară, În Inimile Celor Care Aleg Să-l Primească,
Darul, Harul și Jertfa Inimilor Lui Zamolxe,
Is, ZalMoșu, Ra și KhyeroPatheSionos
Pentru Puterea Înnoită A Harului Scris În Inimile Noastre.
-Azi este A 24-A Zi În Care Zamolxe cu Is Cheamă și Dezleagă Puterile Soarelui
În Noi și Deschid Porțile Reânsuflețite Ale Sufletului Fiecăruia,
pentru că, așa cum spune Is,
Puterea Minții și A Sufletului Se Cheamă Una Pe Alta,
Pentru A Se Reânsufleți, dar, în același timp,
Jertfesc Puterea Fiarei Din Om, adică
Părțile Sălbatice, Inconștiente, Demonice,
Din Fiecare Dintre Noi, Ritualuri Făcute Prin:
-KHari Horis, Șerpoaica Albă A Lui Is,
-KhiRa HarOm, Șarpele Alb Al Lui Zamolxe.
=Azi este și A 24-A Zi A Ritualurilor De Jertfă
Pentru Trecerea Între Cele 2 Lumi:
-Lumea Jertfelor, A Sacrificiilor,
-Lumea Reânsuflețirii, A Renașterii Puterii Soarelui Din Noi.
3 >17.05.2018
-Azi este A 25-A Zi A Învierii, A Paștilor ZalmoTracilor, adică,
A Tuturor Dacilor Lui Zamolxe, Din Toate Timpurile,
Uniți În și Prin El.
.
"CHristos A Înviat!
CHristos Se Înalță!
.
Cel Viu Se Înalță
Prin Focul Voinței Iubirii Care Naște,
Reănsuflețită Și Înnoită,
În Suflet,
În Spirit
Și În Trup!
.
Paștele Să Te Înalțe!
Paștele Să Îți Înalțe Inima!
Paștele Să Îți Reânsuflețească Inima, Sufletul Și Spiritul!
.
Paștele Să Te Înalțe!
Paștele Să Îți Înalțe Și Să Îți Reânsuflețească Viața!
Prin Focul Și Puterea Voinței Reânsuflețirii
Spiritului Și Sufletului Tău,
Prin Focul Și Harul Voinței Reânsuflețirii Spiritului
Și Iubirii Întregitoare Din Inimă!"
.
PHarAnAmin.
---
-Azi este A 27-A Zi A Ritualului De Binecuvântare
A Voinței Puterii Vieții Reânsuflețite și Renăscute,
Ritual împlinit de Is, împreună cu NiKa, NiKhaora,
Zorynisia, AnaNiKa și PristolNiKa, cu Cele 9 Zeițe-Preotese Ale Rusaliilor,
Zeițe-Preotese Ale Soarelui, care sunt și Zeițe-Preotese
Ale Înălțării Puterii Duhului Sfânt Al Mântuirii și Al Vieții,
Ritual care Ține Până La Rusalii.
-Azi este A 56-A Zi
A Binecuvântării Sămânței Focului Adevărului Voinței Vieții,
Sămânța PHarAiTerPHarTerVirHarAmin, Sămânța În Care Se Unesc
Toate Semințele Semănate În Timpul Lunii TraGoPedos, În Cerul De Acum,
Cerul Puterii Întregitoare Și Sfințitoare A Luminii Bucuriei
Și Voinței Iubirii Sfințeniei Voinței Duhului Vieții
Tatălui Harului Întregitor,
Care Trăiește În Mijlocul Crucii Voinței Inimilor.
4 >17.05.2018
-Azi este A 57-A Zi PHarTerTaAnAnkhTios,
A 57-A Zi A Ritualului Ascuns Al Soarelui Voinței Din Inimă,
Ritual Prin Care Chemăm În Noi
Sămânța Soarelui Voinței Din Inima Fiecăruia, adică,
Chemăm = Voința Puterii Vieții=.
-Zamolxe a spus că
Ritualul și Binecuvântarea Din Timpul Acestui Ritual,
Cheamă În Noi Voința Care Să Dezlege Suflarea Voinței Care Reânsuflețește
Puterea Voinței Vieții, adică Acea Putere Prin Care Dăm Viață,
Reânsuflețim Tot Ceea Ce Este Mort În Noi,
Puterea Prin Care Dezlegăm Drumul Soarelui Voinței Care Se Reânsuflețește
și Se Înnoiește În Noi, Dar și În Alții.
-Azi este A 95-A Zi
A Ritualului Împlinit De Zamolxe cu Is, Shiva, Shakti și Parvati,
Ritualul Celor 3 Binecuvântări Însuflețitoare și Întregitoare,
Unite În Binecuvântarea PHarHarTiosTerZEOmis PHarTerAnkhZEOmis
PHarTerZEOmisEyion AirthAnkhNemeTon
OnDakOn ZamolxeOn.
-Azi este A 127-A Zi A Ritualului Lui Zamolxe și Shiva,
Ritualul Binecuvântării OnPHarTerNamaTios
Vairya Om NamoRaTer PHarZalPHarTerEonkhis
PHarHarTios PHarTerAnkhHiminai PHarTerZEOmis,
Ritualul Binecuvântării Deschiderii Cerului Voinței Reânsuflețirii Spiritului
Din Tot Ce Există, Care Urmează Să Se Deschidă
În Inimile Fiilor și Preoților Soarelui și Cerului Inimii Lui Zamolxe.
-Azi este A 162-A Zi
A Ritualului PHarHarAminTios Om NamoRaTer
PHarHarPeTios PHarZalPHarTerEonkhis
PHarHarTios TaAnAnkh Himinai PHarTerZEOmis,
Ritual împlinit de Zamolxe și Is, Prin Care Ne Dăruiesc
Binecuvântarea - Rugăciune Pentru Înălțarea Însuflețitoare
În Puterea Ascunsă A Harului Voinței Focului Vieții,
Scris În Inimile Fiilor Soarelui Inimii Lui Zamolxe, Pe Altarul
PHarTerZEOmisEyion AnkhSat IsEyonKhis PHarAirthAnkhNemeTon,
Altarul Ascuns Al Voinței Harului și Puterii Din Inima Fiecăruia
(început pe 7 Decembrie 2017).
5 >17.05.2018
-Azi este Ziua Înălțării Fiului În Cerul Voinței Iubirii Tatălui Sfânt,
Prin Harul Crucii și Al Sfântului Duh,
Ziua În Care Isus S-a Înălțat La Cer,
Unind, astfel, Cerurile Cu Pământul, Prin Binecuvântarea Lui.
-Începând De Azi, și Timp De 10 Zile, Zamolxe, Is, ZalMoșu, Daduhos,
Diegis, Belarundis, ManaValaHar, Aisus, Thein DakhRakhmenos,
Aisepos, Baristologis, SolDos BariSeonos,
ZalmoTrakhsos, Beskos, Diegis, Boloristeya și Beloreithes
Rostesc Binecuvântarea și Salutul Lor, așa cum Salută Dacii, până La Rusalii,
pentru că, așa cum spune Zamolxe,
Următoarele 10 Zile, Până La Rusalii, La CinciZecime
sau Ziua Pogorârii Duhului Sfânt, Sunt Zile De Binecuvântare
A Bucuriei Înălțării În Cerul Bucuriei și Al Unirii Cerurilor:
.
"CHristos A Înviat!
CHristos Se Înalță!
.
Cel Viu Se Înalță
Prin Focul Voinței Iubirii Care Naște,
Reănsuflețită Și Înnoită,
În Suflet,
În Spirit
Și În Trup!
.
Paștele Să Te Înalțe!
Paștele Să Îți Înalțe Inima!
Paștele Să Îți Reânsuflețească Inima, Sufletul Și Spiritul!
.
Paștele Să Te Înalțe!
Paștele Să Îți Înalțe Și Să Îți Reânsuflețească Viața!
Prin Focul Și Puterea Voinței Reânsuflețirii
Spiritului Și Sufletului Tău,
Prin Focul Și Harul Voinței Reânsuflețirii Spiritului
Și Iubirii Întregitoare Din Inimă!
.
CHristos S-a Înălțat!
Hristos Se Înalță!
.
CHristos S-a Înălțat!
Cel Viu Se Înalță!
.
Hristos S-a Înălțat! Binecuvântarea Lui Dumnezeu Aduce Bucurie!
.
PHasos KHaLoYos!
HeLis ALminis!
PHarTerZEOmisEyion!
PHarHarAminTios Om NamoRaTer PHarZalPHarTerEonkhis
PHarHarTios PHarTerAnkhHiminai PHarTerZEOmis PHarHarRAminIrthai!
.
OnPHarTerEomZALminis!
TerPHarTerPHarHarTios!
PHarTerAirthAnkhNemeTon!
Om NamoRaTer PHarZalPHarTerEonkhis
PHarHarTios PHarTerAnkhHiminai PHarTerZEOmis!
PHarHarTiosTerZEOmIs!
PHarAirthAnkhNemeTon!
PHarTerPHarAnAmin!
.
NiKhaAnkh KonYugora Gakh Thein NiKhaAnkh!
.
AminiaYos Napaylasyn Akher SoMenos!
.
Viatayos Laysyroy Payaiyakso!
.
HeLis ALminis!
Beskos ALminis!
.
6 >17.05.2018
.
PHarHarAminTios Om NamoRaTer PHarZalPHarTerEonkhis
PHarHarTios PHarTerAnkhHiminai PHarTerZEOmis PHarHarRAminIrthai!
PHarTerZEOmisEyion!
Beskos Alminis SolDos BariSeonos!
TaAnAnkhPHarTer ALminis SolDos BariSeonos!
.
Thein Dakh RakhMenos Beskos ALminis
PHarTerKheprodeos VaKanKos!
.
Helis Alminis AbaTaMos!
.
Helis Alminis AbaZaMos!
.
Helis Alminis AbaPaMos!
.
Helis Alminis AbaMariNos!
.
KhaDroma Paul Ter Alminis PHarTerKheprodeos Vakankos!
.
PHarTerAirthAnkhNemeTon!
Om NamoRaTer PHarZalPHarTerEonkhis
PHarHarTios PHarTerAnkhHiminai PHarTerZEOmis!
PHarHarTiosTerZEOmIs!
PHarAirthAnkhNemeTon!
PHarTerPHarAnAmin!
.
Beskos
PHarTerZEOmisEyion!
PHarHarAminTios Om NamoRaTer PHarZalPHarTerEonkhis
PHarHarTios PHarTerAnkhHiminai PHarTerZEOmis PHarHarRAminIrthai!
Paul Ter PHar TerKheprodeos Vakankos!
PHarTerAirthAnkhNemeTon!
Om NamoRaTer PHarZalPHarTerEonkhis
PHarHarTios PHarTerAnkhHiminai PHarTerZEOmis!
PHarHarTiosTerZEOmIs!
PHarAirthAnkhNemeTon!
PHarTerPHarAnAmin!
.
NiKa PristoLNiKa!
AnaNiKa PristoLNiKa!
PHasos KHaLoYos!
Helis Alminis! PHarTerZEOmisEyion!
PHarTerAirthAnkhNemeTon!
Om NamoRaTer PHarZalPHarTerEonkhis
PHarHarTios PHarTerAnkhHiminai PHarTerZEOmis!
PHarHarTiosTerZEOmIs!
PHarAirthAnkhNemeTon!
PHarTerPHarAnAmin!"
.
7 >17.05.2018
.
Adică:
.
"CHristos A Înviat!
CHristos Se Înalță!
.
Binecuvântată
Este Jertfa Inimii!
.
Binecuvântat
Este Darul Voinței Inimii Cerești!
.
Jertfa Inimii
Este Darul Marelui Preot
Al Voinței Inimii Cerești!
.
Hristos A Înviat
În Lumina Vie A Lui Dumnezeu Cel Viu!
.
Lumina Vie
Din Lumina Adevărului Viu
Deschide, Însuflețește Și Înalță
Inimile Binecuvântate
De Harul Dumnezeului Binecuvântării!
.
Cel Viu Se Înalță
În Liniștea,
În Lumina,
În Iubirea Înțelepciunii Voinței Timpului Din Ceruri!
CHristos A Înviat!
CHristos Se Înalță!
.
Cel Viu Se Înalță
Prin Focul Voinței Iubirii Care Naște,
Reânsuflețită Și Înnoită,
În Suflet,
În Spirit Și În Trup!
.
Paștele Să Te Înalțe!
Paștele Să Îți Înalțe Inima!
Paștele Să Îți Reânsuflețească Inima, Sufletul Și Spiritul!
.
Paștele Să Te Înalțe!
Paștele Să Îți Înalțe Și Să Îți Reânsuflețească Viața!
Prin Focul Și Puterea Voinței Reânsuflețirii Spiritului Și Sufletului Tău,
Prin Focul Și Harul Voinței Reânsuflețirii Spiritului
Și Iubirii Întregitoare Din Inima Ta!
Pe Altarul
Focului Și Puterii Voinței Reânsuflețirii Spiritului Și Sufletului Tău,
La Poarta Voinței Harului Și Puterii Însuflețitoare Din Inima Ta!
.
CHristos A Înviat!
CHristos Se Înalță!
Prin Puterea Binecuvântată A Porții
Care Te Înalță
La Tatăl Care Este Unul!
.
CHristos S-a Înălțat!
Prin Puterea Lui Dumnezeu Care Este Unul!
.
Cel Viu Se Înalță
Prin Focul Viu
Al Puterii Voinței Iubirii Care Naște,
Prin Focul Și Harul Voinței Iubirii Întregitoare Din Inimă!
Prin Puterea Însuflețitoare A Focului Crucii Iubirii
Și Voinței Sfințeniei Harului Vieții!
În Cerul Bucuriei Și Iubirii Sfințeniei Voinței Duhului Vieții!
În Cerul Puterii Întregitoare Și Sfințitoare
A Luminii Și Voinței Iubirii Tatălui Harului Întregitor,
Care Trăiește În Mijlocul Crucii Voinței Inimii Tale!
.
Cel Viu Se Înalță
Prin Focul Voinței Iubirii,
În Puterea Inimii Lui Dumnezeu Care Este Unul!
.
8 >17.05.2018
.
Cel Viu Se Înalță
În Liniștea,
În Lumina,
În Iubirea Înțelepciunii Voinței Timpului Din Ceruri!
.
CHristos A Înviat!
CHristos Se Înalță!
.
Cel Viu Se Înalță
Prin Focul Voinței Iubirii Care Naște,
Reânsuflețită Și Înnoită,
În Suflet,
În Spirit Și În Trup!
.
Aprindeți Focurile Sfinte
În Cerurile Sfințeniei!
.
Aprindeți Focurile Sfinte
În Puterea Voinței Însuflețitoare A Crucii Inimii!
Prin Focul Și Harul Voinței Reânsuflețirii Spiritului
Și Iubirii Întregitoare Din Inimă!
.
Puterea Voinței Vieții
Sparge Și Unește Cerurile,
Pe Altarul
Focului Și Puterii Voinței Reânsuflețirii Spiritului Și Sufletului,
La Poarta Voinței Harului Și Puterii Însuflețitoare Din Inimă!
La Poarta Cerului Puterii Întregitoare Și Sfințitoare
A Luminii Bucuriei Și Voinței Iubirii Sfințeniei
Voinței Duhului Vieții Tatălui Harului Întregitor,
Care Trăiește În Mijlocul Crucii Voinței Inimilor!
.
Harul Voinței Iubirii
Sfințește Cuvântul Care Naște Și Însuflețește Viața, În Moarte!
Prin Focul Și Puterea Voinței Reânsuflețirii Spiritului Și Sufletului Tău,
La Poarta Voinței Harului Și Puterii Însuflețitoare Din Inimă!
La Poarta Cerului Puterii Întregitoare Și Sfințitoare
A Luminii Bucuriei Și Voinței Iubirii Sfințeniei
Voinței Duhului Vieții Tatălui Harului Întregitor,
Care Trăiește În Mijlocul Crucii Voinței Inimii Tale!
Prin Focul Și Harul Voinței Reânsuflețirii Spiritului Și Iubirii Întregitoare Din Inimă!
Prin Puterea Însuflețitoare
A Focului Crucii Iubirii Și Voinței Sfințeniei Harului Vieții!
În Cerul Puterii Întregitoare Și Sfințitoare
A Luminii Și Voinței Iubirii Sfințeniei
Voinței Duhului Vieții Tatălui Harului Întregitor,
Care Trăiește În Mijlocul Crucii Voinței Inimii Tale!
.
9 >17.05.2018
.
Harul Voinței Iubirii Sfințește
Cerul Care Se Naște
În Inima Ta,
Prin Focul Și Puterea Voinței Reânsuflețirii Spiritului Și Sufletului Tău,
La Poarta Voinței Harului Și Puterii Însuflețitoare Din Inimă!
La Poarta Cerului Puterii Întregitoare Și Sfințitoare
A Luminii Bucuriei Și Voinței Iubirii Sfințeniei
Voinței Duhului Vieții Tatălui Harului Întregitor,
Care Trăiește În Mijlocul Crucii Voinței Inimii Tale!
Prin Focul Și Harul Voinței Reânsuflețirii Spiritului Și Iubirii Întregitoare Din Inimă!
Prin Puterea Însuflețitoare
A Focului Crucii Iubirii Și Voinței Sfințeniei Harului Vieții!
În Cerul Puterii Întregitoare Și Sfințitoare
A Luminii Și Voinței Iubirii Sfințeniei
Voinței Duhului Vieții Tatălui Harului Întregitor,
Care Trăiește În Mijlocul Crucii Voinței Inimii Tale!
.
Binecuvântez,
În Ceruri Și Pe Pământ,
În Ceruri Și În Voința Reânsuflețirii Spiritului Din Inima Ta,
Apa Vieții,
Care Îți Hrănește Și Îți Reânsuflețește Sufletul!
.
Binecuvântată Să-ți Fie Inima,
Ca Apa Vieții,
Care Îți Curăță Sufletul,
Îți Reânsuflețește Și Îți Înnoiește Puterea Trupului,
Prin Focul Și Puterea Voinței Reânsuflețirii Spiritului Și Sufletului Tău,
La Poarta Voinței Harului Și Puterii Însuflețitoare Din Inimă!
La Poarta Cerului Puterii Întregitoare Și Sfințitoare
A Luminii Bucuriei Și Voinței Iubirii Sfințeniei
Voinței Duhului Vieții Tatălui Harului Întregitor,
Care Trăiește În Mijlocul Crucii Voinței Inimii Tale!
Prin Focul Și Harul Voinței Reânsuflețirii Spiritului Și Iubirii Întregitoare Din Inimă!
Prin Puterea Însuflețitoare
A Focului Crucii Iubirii Și Voinței Sfințeniei Harului Vieții!
În Cerul Puterii Întregitoare Și Sfințitoare
A Luminii Și Voinței Iubirii Sfințeniei
Voinței Duhului Vieții Tatălui Harului Întregitor,
Care Trăiește În Mijlocul Crucii Voinței Inimii Tale!
.
10 >17.05.2018
.
Aprindeți Focurile Sfinte
În Cerurile Sfințeniei!
.
Aprindeți Focurile Sfinte
În Puterea Voinței Însuflețitoare A Crucii Inimii!
Prin Focul Și Harul Voinței Reânsuflețirii Spiritului Și Iubirii Întregitoare Din Inimă!
.
Fiul Cel Sfânt,
Din Pământul Binecuvântat,
Se Reânsuflețește Și
Învie
Prin Puterea Iubirii Celei Dăruite Cu Harul Voinței Sfințeniei Vieții!
.
Fiul Cel Sfânt,
Din Pământul Binecuvântat,
Se Reânsuflețește Și Se Înalță!
Pe Altarul
Focului Și Puterii Voinței Reânsuflețirii Spiritului Și Sufletului,
La Poarta Voinței Harului
Și Puterii Însuflețitoare Din Inimă!
La Poarta Cerului Puterii Întregitoare Și Sfințitoare
A Luminii Bucuriei Și Voinței Iubirii Sfințeniei
Voinței Duhului Vieții Tatălui Harului Întregitor,
Care Trăiește În Mijlocul Crucii Voinței Inimii!
Prin Focul Și Harul Voinței Reânsuflețirii Spiritului
Și Iubirii Întregitoare Din Inimă!
Prin Puterea Însuflețitoare A Focului Crucii Iubirii
Și Voinței Sfințeniei Harului Vieții!
În Cerul Puterii Întregitoare Și Sfințitoare
A Luminii Și Voinței Iubirii Sfințeniei
Voinței Duhului Vieții Tatălui Harului Întregitor,
Care Trăiește În Mijlocul Crucii Voinței Inimii Lui!
.
Cel Viu Se Înalță
În Liniștea,
În Lumina,
În Iubirea Înțelepciunii Voinței Timpului Din Ceruri!
.
CHristos A Înviat!
CHristos Se Înalță!
.
Cel Viu Se Înalță
Prin Focul Voinței Iubirii Care Naște,
Reânsuflețită Și Înnoită,
În Suflet,
În Spirit Și În Trup!
.
Paștele Să Te Înalțe!
Paștele Să Îți Înalțe Inima!
Paștele Să Îți Reânsuflețească Inima, Sufletul Și Spiritul!
.
Paștele Să Te Înalțe!
Paștele Să Îți Înalțe Și Să Îți Reânsuflețească Viața!
Prin Focul Și Puterea Voinței Reânsuflețirii Spiritului Și Sufletului Tău,
Prin Focul Și Harul Voinței Reânsuflețirii Spiritului
Și Iubirii Întregitoare Din Inima Ta!
Pe Altarul
Focului Și Puterii Voinței Reânsuflețirii Spiritului Și Sufletului Tău,
La Poarta Voinței Harului Și Puterii Însuflețitoare Din Inima Ta!"
.
PHarAnAmin.
11 >17.05.2018
-Binecuvântarea De Azi, și Din Următoarele 10 Zile,
Sunt Binecuvântări Pe Care Le Putem Face și Noi,
Atât Pentru Cei Care Trăiesc, Cât și Pentru Cei Care Au Murit,
pentru că,
Începând De Azi, Sufletele Celor Care Au Murit Se Ridică Într-un Alt Cer,
În Cerul Unde Au De Ajuns, Dar Pot și Să Se Întoarcă, Pentru Puțin Timp,
Pe Pământ, Acolo Unde Au Trăit.
---
Succes tuturor!

_________________
Roman ESIS / Romane S Is / E Namor SSS Arrow Paul HarTerAion.
avatar
Dacul din Lakhma
Lupul Hiperborean

Data de inscriere : 09/09/2008
Sex : masculin Localizare : Capitala Daciei, Drobeta (Uran) - LohuMana/Lakhma
Varsta : 57
Stare de spirit : Viu

Vezi profilul utilizatorului http://dacii-lui-zamolxe.forumz.ro

Sus In jos

Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum